Centenarul
Unirii Bucovinei cu Regatul Romaniei
28 NOIEMBRIE 1918 - 28 NOIEMBRIE
2018
La 28 Noiembrie 2018, sarbatorim centenarul Unirii Regiunii istorice Bucovina
cu Regatul Romaniei.
Contextul european în care Bucovina se unește cu
România este dominat de mari prefaceri. Puterile Centrale ies înfrânte din
Primul Război Mondial și capitulează rând pe rând, spre sfârșitul anului 1918:
Bulgaria în 29 septembrie, Turcia în 30 octombrie, Austro-Ungaria în 3 noiembrie.
Austro-Ungaria intră într-un proces de dezintegrare, iar o serie de state,
componente ale imperiului, își proclamă independența în a doua jumătate a
anului 1918: Cehoslovacia în 28 octombrie, Ungaria în 2 noiembrie, Austria în
12 noiembrie, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor în 24 noiembrie.
În 3 octombrie/16 octombrie împăratul Carol I lansează
un manifest, Către popoarele mele credincioase, prin care anunța
federalizarea imperiului Austro-Ungar. Această decizie era ultima încercare de
a salva de la pierire un imperiu aflat în agonie.
”Bucovinenii n-au pierdut nădejdea
că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință, va sosi și că
moștenirea lor stăbună, tăiată prin granițele nelegiuite, se va reîntregi prin
realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan.” (Motiunea unirii, 1918)
Profitând de slăbiciunea imperiului, Consiliul
Național Ucrainean a convocat Adunarea Națională Constituantă, la Liov, în 19
octombrie 1918. Adunarea a proclamat independența teritoriului ucrainean din
Austro-Ungaria, inclusiv nord-vestul Bucovinei.
Reacția românilor din Bucovina a fost imediată. În 14
oct/27 oct 1918, Iancu Flondor și Sextil Pușcariu au organizat Adunarea
Națională la Cernăuți la care au participat reprezentanți ai românilor, primari
și foștii deputați ai dietei bucovinene. Adunarea a adoptat o moțiune prin care era proclamată unirea
Bucovinei integrale cu celelalte provincii românești, într-un stat național
independent. A fost înființat și un Consiliu Național, alcătuit din 50 de
persoane, aflat sub președenția lui Iancu Flondor, care să se ocupe de
înfăptuirea unirii.
Câteva zile mai târziu, pe 3 noiembrie, ucrainienii
bucovineni au organizat o adunare, ca răspuns celei românești, în care au
proclamat alipirea unei mari părți din Bucovina noului stat ucrainean. În
susținerea acestora, Rada de la Liov a mobilizat militari, care au luat poziții
de apărare în punctele cheie ale
Bucovinei.
Luând act de acțiunile părții ucrainiene, Consiliul
Național Român a cerut sprijin militar Guvernului României și a convocat,
pentru 15/28 nov. 1918, Congresul general al Bucovinei. La Congres au
participat 74 de delegați ai Consiliului Național Român, 13 delegați ai
ucrainienilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor. Dionisie Bejan a citit în
plen o moțiune care prezenta
caracterul românesc al Bucovinei și cerea “unirea necondiționată și pentru vecie a
Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, regatul
României”. Moțiunea a fost adoptata cu entuziasm, singurii care au
votat împotriva unirii cu România fiind reprezentații ucrainieni.
Congresul a stabilit ca o delegație, formată din Iancu
Flondor, Dionisie Bejan, Ion Nistor și Eudoxiu Hurmuzachi, să-i prezinte, la
Iași, Regelui Ferdinand actul prin care Unirea Bucovinei cu România era
pecetluită.
info https://centenarulromaniei.ro/unirea-bucovinei-cu-romania/
info https://centenarulromaniei.ro/unirea-bucovinei-cu-romania/
Cu aceasta
ocazie istorica, Asociatia Sportiva
"Dorna DX Group" Vatra Dornei (YO8KRR), impreuna cu partenerii de
eveniment : Universitatea "Stefan cel Mare" Suceava ( YO8KGU) si Clubul Sporturilor Tehnico –
Aplicative Suceava (YO8KGA), organizeaza in perioada 01.feb.2018 – 01.dec.
2018, o serie de evenimente de profil,
din care mentionam:
-
MARATON DX CONTEST - 01.02 – 01.12.2018 ;
-
CUPA BUCOVINEI RADIO – ORIENTARE; 04.05
– 06.05.2018;
-
CUPA BUCOVINEI US - 29.10.2018 ;
-
CONFERINTA RADIO /
UNIVERSITATEA “STEFAN CEL MARE” SUCEAVA - nov.2018.
Participantii la aceste evenimente vor fi premiati cu diplome,
qsl-uri si medalii, in raport de
rezultatele obtinute. Regulamentele de participare la concursuri si programul
conferintei , pot fi consultate on-line pe urmatoarele pagini web :
§ qrz.com;
§ radioamator.ro;
§ yo8ssb.blogspot.ro.
Pentru
a marca acest moment deosebit de important, organizatorii au demarat procedura
de elaborare a unei medalii aniversare cu titlu de unicat , ce va fi realizata la Regia Autonoma
Monetaria Statului si va fi decernata intr-un cadru festiv.
ORGANIZATORI
A.S DORNA DX GROUP -
YO8KRR
YO8CLN – Ing. Gheorghe Dromereschi
YO8DAR – Ing. Vasile Dromereschi
YO8TTT – Ing. Alexandru Mancas
UNIVERSITATEA “ STEFAN CEL MARE” SUCEAVA
Radioclubul Universitatii Suceava – YO8KGU
YO8RDU – Ing. Gheorghe Simioniuc
YO8SSB – Stud. Lucian Damian
C.S.T.A Suceava – YO8KGA
YO8NR – Vasile Anton
YO8SGM – Col. Marian Dumitrescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu