miercuri, 19 iulie 2023

YR8D CQ WW VHF Contest 2023

     Primul concurs la care am reușit să ajungem în Munții Călimani, KN27oc, a fost CQ WW VHF Contest. După o perioadă lungă de absență. am reușit să ne mobilizăm și să bifăm primul contest major din acest an. 

    Echipa a fost una restrânsă, YO8CLN și YO8SSB. Zis și făcut, sâmbătă 15 iulie, ac, pregătiți cu toate cele necesare pentru a intervenii și la repetorul din Vârful Rețitiș, ajutați de o vreme superbă,  ne-am pus în mișcare spre Munții Călimani, cu un mic popas la magazinul sătesc din Șarul Dornei, pentru o hidratare corespunzătoare vremurilor toride din luna iulie.    

    Temperatura in sat era 29 de grade, iar sus in Vârful Rețitiș, 20 de grade. Foarte cald, ținând seama că suntem la 2021m altitudine. 



    Drumul din Gura Haitii până sus in Rețitiș a fost unul aproape imposibil. Cu câteva zile înainte, o furtună violentă, a pus la pământ foarte mulți barzi, care au blocat drumul. Accesul fiind interzis cu mașinele în Parcul Natural Călimani, vegetația din ce în ce mai bogată, a ocupat porțiuni importante din drum, efectiv sunt porțiuni în care regreți decizia luată de a urca pe munte.

    Odată ce am ajuns sus, am uitat de tot ceea ce am pățit pe drum și ne-am bucurat de munte și de vremea liniștită de care am avut parte. 20 de grade, vânt zero, o atmosferă de vis - montan.


    Munții Călimani, i-am regăsit la fel de fascinanți și impunători ca de fiecare dată. Liniștea și vremea bună ne-au dus cu gândul la vacanță și am uitat practic de ce am urcat. Cu greu am reușit mobilizarea pentru  a rezolva problemele apărute la repetor și ceea ce ține de buna funcționare a lui.


     Având în vedere că am avut destul de mult timp la dispoziție până la debutul în CQ VHF, am verificat și rezolvat cauzele apărute în buna funcționare a repetorului, respectiv a balizei YO8VHF, din 144.444Mhz. La baliză era pe lângă partea de alimentare și antena distrusă. Bateriile de la grupul solar, care au fost puse anul trecut noi, sunt la 20% din durata lor de viață. 

    

    Sunt multe de făcut, investiții mari, greu de ținut sub control, mai ales pe perioada de iarnă. YO8CLN- Ghița, a vrut să renunțe la ele, dar cum prima dragoste...nu se uită niciodată, a decis intr-o reparație capitală a bazei de concurs din KN27oc. 

    Timpul a zburat repede, ora 21 local a sosit și am dat startul în CQ WW VHF contest. Condițiile cu care am operat au fost modeste din cauza grupului de alimantare, care a facut doar glume cu noi. Nu a vrut să colaboreze, indiferent de ceea ce i-am fi făcut. L-am hidratat ...HI, l-am curățat...l-am periat, i-am vorbit frumos......și nimic. Nu a acceptat decât stația și un laptop. 

 



        Propagare tropo foarte bună, mi-am propus să operez cu putre LOW și doar 6 ore. Banda animată, stații multe, participare bună, semnale consistente. Modul de operare ales a fost DIGI FT8. Plăcerea a fost și mai mare când am gasit în bandă foarte multe stații YO. YO3GCL, YO3FAI, YO8DHA, YO8PS, YO9HP, YO9RIJ, YO5CRI, YO4RDW, YO9AYN, YQ6WFF, YO8OE, YO8RZK, YO3FWL, YO6FNA.

    Condiții de lucru YR8D: ICOM IC-9700, 9elemente YAGI.

    Pe tot timpul concursului am făcut legăuri radio, constant în medie, peste 650 km. Din păcate la acest concurs, sunt mai puțin importanți km, importante fiind locatoarele, mai exact careul.

    ODX stații din DL/ 1100 km.  În cele 6 ore în care am operat ft8, am realizat un număr de 79 de QSO-uri cu stații din: DL, OK, OM, HA, YO, UR, UA, ER, I, SV8, 4O, Z3, YU, LZ, S5, F, ON, SP. 


Câteva imagini din timpul concursului:









Capturi FT8.....












73 de YR8D